Comandă telefonic: 021 430 30 95

Bine ai venit! | Contul meu | Favorite

Cu siguranță v-ați mai întâlnit cu Editura Booklet – ați învățat după cărțile noastre la română, limbi străine și științe și v-am sărit întotdeauna în ajutor cu sinteze și pliante la cele mai importante examene. Iar în 2015, ne-am gândit să vă dăm ocazia să ne citiți și altfel. Cu pasiune. În hohote de râs. Cu pachetul de șervețele alături. Cu sufletul la gură. Până la ultima pagină. Așa s-a născut colecția Booklet Fiction. Ai șase ani? Unsprezece? Paisprezece? Sigur avem ceva pentru tine, indiferent de vârstă. Te așteptăm cu povestiri și romane grafice, de aventuri, fantasy, science-fiction... – cărți pentru toate gusturile și pentru toate stările de spirit.

 

Te invităm în universul unora dintre cei mai tari scriitori de literatură pentru copii din lume. Avem o echipă de traducători inteligenți și inspirați, pentru care niciun obstacol nu e prea mare și care și-au pus în gând să facă din voi cititori pătimași. De la copertă la ilustrații și la calitatea hârtiei, cărțile noastre sunt făcute în așa fel încât să vă placă să le priviți, să le țineți în mână, să le răsfoiți și să le citiți. Dar n-aveți de ce să ne credeți pe cuvânt. Uitați-vă pe site-ul nostru, urmăriți ultimele apariții pe pagina noastră de facebook și convingeți-vă singuri. Bine ați venit și lectură plăcută!

Copyright © 2004-2017 Booklet. Toate drepturile rezervate.

Loading... Please wait..