Ziua Îndrăgostiților a fost îngrozitoare pentru Emilie: a făcut accident cu mașina, și-a pierdut bursa și a descoperit că iubitul ei o înșală. Așa că, atunci când în sfârșit reușește să meargă la
culcare, se bucură că s-a încheiat.
Numai că lucrurile nu stau chiar așa.
Când se trezește, Emilie își dă seama că timpul s-a oprit în ziua de 14 februarie. Nevoită să treacă iar și iar prin aceleași lucruri, adolescenta încearcă să schimbe cursul evenimentelor,
însă fără succes. Și, de parcă asta n-ar fi destul, pare să nu poată scăpa de enigmaticul Nick, peste care dă – uneori chiar la propriu – indiferent ce ar face.
În cele din urmă, exasperată, Emilie decide să aibă o Zi Fără Consecințe, în care să facă numai ceea ce își dorește. Oricum o s-o ia de la capăt a doua zi… Nu-i așa?