Cea mai frumoasă meserie din lume este să fii tu însuți. La concluzia asta a ajuns Pepi, porumbelul mesager.
Nemulțumit de îndatoririle sale de la locul de muncă, decide să-și dea demisia. Renunță, așadar, la gențile cu scrisori pentru a fi, pe rând, pinguin dansator, cocoș și participant la concursuri de frumusețe, dar fără niciun succes. Mai are o șansă, căci lumea animalelor are foarte mare nevoie de o barză care să ducă puii la părinții lor.
Oare meseria aceasta e cea care îl va face pe porumbelul Pepi să se simtă împlinit?